Mospilan 20 SG – eficacitate japoneză
în combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță
Modificările climatice din ultima perioadă, tehnologiile minime de lucru ale solului și retragerea substanțelor active insecticide de la utilizare, sunt o temă și o provocare foarte serioasă în orice fermă agricolă din punct de vedere al combaterii dăunătorilor si ținerea sub control a rezervei biologice a acestora.
Tinerele plante de rapiță răsărite sunt vulnerabile la numeroși dăunători. Un dăunător deosebit de periculos în toamnă, pentru plantele de rapiță, este viespea rapiței (Athalia rosae), care în stadiul de larvă atacă frunzele tinerelor plante distrugând limbul foliar (partea mai moale a frunzei).
Soluția propusă de Summit Agro România pentru combaterea acestui dăunător este Mospilan 20 SG – insecticid sistemic cu efect de lungă durată, ce controlează cei mai importanți dăunători din cultura de rapiță, pe toată perioada de vegetație.
De ce merită să folosiți Mospilan 20 SG?
- Spectru larg de aplicare – combate cei mai periculoși dăunători ai rapiței. Indispensabil în cazul invaziilor mixte de dăunători atât în prima etapă de vegetație – toamna, cât și în primăvară, la reluarea vegetației culturii.
- Doze mici și economii – 150 g/ha este doza optimă utilizată pentru combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță.
- Acționează sistemic – pătrunde în plantă și este distribuit în țesuturi, contribuind la combaterea eficientă a dăunătorilor inclusiv în zone mai greu accesibile tratamentului de contact.
Mod de acțiune
Mecanismul de acțiune îndelungată a substanței active asigură o eficacitate ridicată în combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță datorită perioadei extinse în care dăunătorii intră în contact cu produsul. Acesta acționează prin paralizarea sistemului nervos al dăunătorilor, ceea ce duce la încetarea hrănirii și, în consecință, la moartea lor.
Imediat după aplicare, dăunătorii încetează să se mai hrănească, iar moartea lor survine în câteva ore. Prin urmare, eficacitatea Mospilan 20 SG trebuie evaluată după trecerea unui anumit timp de la aplicarea sa.
Protecție eficientă a rapiței în toate condițiile
Tratamentele pot fi aplicate pe tot parcursul sezonului de creștere a rapiței de primăvară. Produsul este eficient indiferent de temperatură. Aceasta înseamnă că produsul controlează nu numai viespea rapiței, ci și gărgărițele tulpinii (Ceutorhynchus napi) (la temperaturi scăzute) sau gândacul lucios (Meligethes aeneus) (la temperaturi ridicate).
Spectru larg de acțiune
Spectrul larg de acțiune al insecticidului permite combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță. Este soluția ideală în combaterea apariției din ce în ce mai frecvente a infestărilor mixte cu dăunători în cultură.

Bune practici pentru protecția insecticidă, în primăvară, a rapiței
Protecția completă a rapiței pe tot parcursul sezonului de creștere ar trebui să ia în considerare anumite aspecte cheie: în primul rând, monitorizarea adecvată și sistematică a culturilor de rapiță, iar în al doilea rând, rotația produselor și selectarea substanței active adecvate pentru a combate dăunătorii. Aplicarea integrată a acestor măsuri contribuie la combaterea eficientă a principalilor dăunători ai rapiței și la protejarea potențialului de producție și a rentabilității culturii.
Compania Summit Agro România, parte a grupului japonez Sumitomo Corporation, pune la dispoziția fermierilor 2 insecticide japoneze care și-au demonstrat până în prezent eficacitatea în combaterea celor mai importanți dăunători din cultura de rapiță: Mospilan 20 SG și Wizard.
Insecticid inovator, dezvoltat de Summit Agro, Wizard conține substanța activă esfenvalerat, formulată în emulsie apoasă și combate dăunători din ordinul lepidopterelor, afidelor, coleopterelor și insecte minatoare.
Acționează prin contact și ingestie asupra dăunătorilor și are efect repelent.
Prezintă activitate reziduală odată ce a fost aplicat, chiar și în condiții de acțiune directă a razelor solare. Este un produs cu stabilitate ridicată în ceea ce privește degradarea foto-termică.
Tratamentele se execută la avertizare sau la apariția primilor dăunători în cultură, în condițiile respectării PED (Pragului economic de dăunare).
Ing. Ionuț Mocanu
Director Regional de Vânzări
Summit Agro România
Alte articole
Mospilan 20 SG – eficacitate japoneză în combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță