Taikyu

Taikyu

Prezentare: biostimulant cu formula unica, ce este conditionat sub forma de granule solubile, care asigura o foarte buna si rapida solubilitate comparativ cu varianta conditionata sub forma de pudra. Contine glicin-betaina, L-prolina, azot organic, carbon organic, agenti fiziologici (bioflavonoide; acid elagic) si antioxidanti de natura vegetala.

TAIKYU este acreditat de organisme internationale pentru utilizare in fermele organice, cat si in fermele care aplica tehnologia clasica.

Compozitie:

Elemente % w/w
Azot organic 10.89
L-AAA (Prolina) 10.09
Carbon organic 50.52
pH (dilutie 1% la 250C) 7.26

Caracteristici tehnice:

Taikyu este un biostimulator ce contine substante de natura vegetala 100%, conditionat sub forma de granule dispersabile in apa, de culoare maro, cu miros specific aminoacizilor.

Este destinat utilizarii in culturile agricole, pentru a ajuta plantele de cultura sa reziste si pentru o revenire mai rapida din stresul cauzat de factorii abiotici.

Este un foarte bun biostimulator, recomandat a fi utilizat in reducerea procesului de crapare a fructelor (in perioadele cu ploi abundente urmate de temperaturi ridicate, de lunga durata).

Taikyu a fost dezvoltat in urma unor ample cercetari si testari, pentru a ajuta plantele de cultura sa reziste perioadelor de stres. Componentele sale influenteaza tintit procesele fiziologice ale plantelor de cultura, asigurand resursele necesare acestora pentru a depasi cu succes perioadele de stres.

Factorii abiotici care genereaza stres plantelor de cultura sunt:

  • Apa – cauzeaza stres plantelor de cultura prin cantitatea insuficienta sau lipsa in perioadele de seceta pedologica; sau asfixierea plantelor de cultura atunci cand este prezenta in exces;
  • Temperatura – cauzeaza stres plantelor de cultura fie prin ingheturi, atunci cand valorile sunt sub limita de suportabilitate a plantelor; sau amplifica procesul de evapo-transpiratie sau arsura in cazul intensitatii mari a iradiatiilor solare;
  • Lipsa ori abundenta de elemente nutritive poate duce la deficiente in crestere si dezvoltare, fito-toxicitate, fenomene de salinitate mare a solului etc.
  • Fenomene meteo extreme: furtunile sau grindina pot produce pagube mari si stres puternic plantelor de cultura prin ranile produse (ruperea unor parti din planta etc.).

Mod de actiune:

Taikyu este un biostimulator usor absorbit in planta, cu efect de lunga durata. Sustine procesele fiziologice ale plantelor de cultura, influentand foarte mult metabolismul, dezvoltarea plantei si a fructificatiilor, influentand, de asemenea, productia per unitatea de suprafata atat calitativ cat si cantitativ.

Taikyu, prin continutul de antioxidanti precum acid elagic si flavonoizi, are rolul de a ajuta planta sa evite deteriorarea peretelui celular in perioadele de stres abiotic.

Omologari in Romania:

Cultura Doza Recomandari de aplicare
Tomate, vita de vie (struguri de masa si struguri pentru vin) 2 kg/ha Se aplica in fenofaza de coacere in parga – pentru imbunatatirea productiei si cresterea rezistentei fructelor la crapare.

In Uniunea Europeana, Taikyu este utilizat si la urmatoarele culturi: cires, visin, piersic, nectarin, capsun, mar si par, pepeni sau dovlecei. Utilizati un volum de apa care sa va asigure o acoperire/imbaiere foarte buna a culturii.

 Beneficiile utilizarii Taikyu

  • Este rapid absorbit in planta, cu efect de lunga durata;
  • Formularea Taikyu potenteaza procesul metabolic al plantei, sustine o buna dezvoltare a acesteia, culminand cu influentarea calitatii si cantitatii productiei per unitate de suprafata;
  • Elememtele osmolite sau osmoprotectoare (glicin-betaina si L-prolina) echilibreaza procesul osmotic in planta, evitand principalele daune cauzate de seceta sau cresterea salinitatii in sol;
  • Contine antioxidanti care ajuta la protejarea celulelor si evitarea distrugerii acestora in perioadele de stres;
  • Sustine procesele fiziologice ale plantelor de cultura in perioadele de stres. Sinergia dintre componentele sale (glicin-betaina, L-prolina si antioxidantii) favorizeaza revenirea si trecerea plantelor de cultura mult mai rapid peste stres, cu rezultate pozitive, vizibile si de durata comparativ cu strategia ce ar presupune utilizarea unor produse care sa contina aceleasi elemente, aplicate separat.

 Fenomenul de crapare:

Efectul fiziologic de crapare a cuticulei fructelor, cauzat de perioadele cu precipitatii abundente urmate de perioade cu temperaturi ridicate in perioada de maturare, conduc la deteriorarea si diminuarea productiei la tomate, cires, visin, piersic, nectarin si prun.

In timpul cresterii fructelor cuticula devine mai subtire, iar in timpul verii si cand fructele au atins dimensiunea caracteristica soiului, temperaturile ridicate impreuna cu precipitatiile abundente (umiditate ridicata), pot produce stres hiposmotic. Astfel, celulele din fructe absorb apa rapid si in cele din urma peretele celular este deteriorat.

Multe dintre aceste fenomene duc la ruperea cuticulelor, producand craparea fructelor, ceea ce conduce la deteriorarea calitativa si cantitativa a recoltei.

Biostimulatorul Taikyu a fost creat special pentru sustinerea procesului fiziologic al plantelor de cultura in perioadele de stres abiotic si combate cu succes fenomenul de crapare prin incorporarea de antioxidanti cheie (acid elagic si flavonoizi) cu rol specifc in sustinerea plantelor de cultura sa evite deteriorarea peretelui celular.

Utilizati cu precautie produsele fitosanitare. Cititi intotdeauna eticheta si informatiile despre produs, inainte de utilizare.