Diminuarea efectelor negative ale stresului biotic și abiotic în plantațiile viticole, cu produsele din gama BIO Seipro, de la Summit Agro

Schimbările climatice, tot mai evidente în ultimii ani, care se manifestă prin variațiile bruște ale temperaturii, ninsori abundente în lunile martie-aprilie, înghețuri târzii de primava și timpurii de toamnă, călduri excesive și perioadele de secetă întâlnite în toate anotimpurile anului, afectează direct producția agricolă, conducând an de an, la pierderi însemnate de recoltă în bazinele viticole și pomicole.

Uneori, aceste condiții nefavorabile de mediu, influențează negativ și recolta anului viitor, din cauza slabei dezvoltări a mugurilor și a primordiilor ramurilor la pomi și coardelor productive la viță de vie.

Pentru diminuarea efectelor negative ale acestor condiții de stres și pentru intensificarea proceselor fiziologice ale plantelor, Summit Agro România a introdus în portofoliu gama de produse BIO Seipro, gamă al carei simbol este frunza de Ginkgo biloba, recunoscută în medicină și considerată în filozofia veche japoneză ca dătătoare de forță și vitalitate.

Gama BIO Seipro de la Summit Agro conține produse cu rol de biostimulatori cu un conținut ridicat de aminoacizi liberi de formă L, activi metabolic, obținuți din materii prime de origine vegetală, prin procesul de hidroliză enzimatică a proteinelor. Produsele sunt certificate OKO (Kiwa BCS ÖKO-GARANTIE GmbH) și recomandate spre a fi utilizate și în agricultura ecologică.

“Aplicarea biostimulatorilor Shigeki și Kinactiv Fruit în diferite stadii de creștere, dezvoltare și fructificare a viței de vie a determinat o reglare a echilibrului metabolic al plantelor, prin dezvoltarea unei toleranțe bune la factorii de stres biotici și abiotici, ca efect al stimulării mecanismelor naturale de apărare.
Rezultatele obținute în perioada 2018 – 2020, au arătat un beneficiu asupra randamentului cantitativ al producției prin creșterea greutății medii a strugurilor cu 10,42% – 26,75% și creșterea calitativă a strugurilor prin asigurarea unui echilibru între conținutul de zahăr și aciditate.”
  confirmă Dr.Ing. Alina Donici, Director Științific la Stațiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa-Istrița, în “Raportul final de testare Shigeki și Kinactiv Fruit – Summit Agro 2018-2020”.

Shigeki este un produs care stimulează procesele fiziologice ale plantelor, pentru a trece mai ușor peste perioadele de stres fiziologic cauzat de diverși factori biotici sau abiotici, ce are în componență macroelemente: fosfor (P) potasiu (K) (7-10), bor (B) și o gamă largă de microelemente chelatate, ușor asimilabile de către plante.

Raportul echilibrat al elementelor nutritive din compoziția produsului asigură o bună creștere a sistemului foliar, contribuie la stimularea procesului de fotosinteză și fotoasimilare, ajutând la dezvoltarea sistemului radicular și la o bună absorbție a elementelor nutritive din sol. De asemenea, îmbunătățește procesul de înflorire și fructificare.
Recomandăm aplicarea produsului înainte de producerea stresului datorat temperaturilor scăzute, secetei, arșiței sau consumului important pe durata înfloririi etc. în doză de 1,5-2 L/ha.
Nu se utilizează în amestec cu produse pe bază de calciu (Ca) sau magneziu (Mg).

Dacă nu s-a putut face tratamentul cu Shigeki înainte de stres, recomandăm folosirea produsului Kaishi, un biostimulant cu o formulă unică, ce conține azot organic și o gamă largă de aminoacizi care stimulează metabolismul plantelor. Aminoacizii sunt implicați în activarea sistemului de fotosinteză, în reglarea activității stomatelor și contribuie la îmbunătățirea procesului de absorbție și utilizare a microelementelor necesare plantelor. Toate acestea contribuie la recuperarea plantelor după o perioadă de stres.
Doza recomandată este de 2 L/ha, fiind recomandat ca tratamentul să fie repetat la un interval de 10-15 zile, folosind suficientă apă pentru a acoperi întreaga masă foliară.

Kinactiv Fruit este un biostimulant formulat pentru dezvoltarea, maturarea și colorarea fructelor, care are în compoziție aminoacizi, fosfor, potasiu și microelemente.
Se aplică 2 tratamente – la compactarea boabelor și în fenofaza de pârgă, pentru stimularea colorării și creșterii conținutului în zahăr și pentru îmbunătățirea proprietăților organoleptice – în doză de 2 L/ha.
Nu se utilizează în amestec cu produse pe bază de calciu (Ca), cupru (Cu) sau magneziu (Mg).

Dr.Ing. Endre Sigmond
Summit Agro România