Combaterea integrata a buruienilor la cultura porumbului

Astazi, porumbul este considerat una dintre cele mai importante culturi, atat in tara noastra cat si la nivel mondial, datorita suprafetelor mari pe care este cultivat, a productiilor mari per hectar, dar si a diverselor posibilitati de valorificare, iar Romania este cea mai mare cultivatoare de porumb din Uniunea Europeana.

In decursul timpului s-au facut progrese deosebite pentru obtinerea de productii din ce in ce mai mari, in acest sens una dintre principalele lucrari efectuate fiind si combaterea integrata a buruienilor, lucrare efectuata in functie de fenofazele de dezvoltare a culturii.

 Summit Agro Romania este una dintre companiile cu un portofoliu complex si bine definit de erbicide pentru combaterea integrata a buruienilor dicotiledonate si monocotiledonate din cultura porumbului; un portofoliu constient dezvoltat pe toate segmentele, astfel incat sa acopere cu succes nevoile fermierilor din Romania, tinand cont de toate conditiile pedoclimatice cu care acestia se confrunta.
In continuare, pe scurt, veti vedea cum pot sa va ajute cele 7 erbicide omologate la porumb ale companiei.

Acestea se pot imparti, in functie de momentul aplicarii, dupa cum urmeaza:

  • aplicare in pre-emergenta:
    • Pledge 50 WP – pana la rasarire
    • Click Pro – de la semanat pana la 8 frunze
  • aplicare in post-emergenta
    • Nisshin 4 SC – pentru combaterea monocotiledonatelor – asociat cu unul dintre erbicidele din portofoliul companiei pentru buruienile dicotiledonate: Assault, Lancelot Super, Arbiter, Barracuda, Click Pro.

Aplicare in pre-emergenta

Pledge 50 WP este un erbicid care are ca substanta activa flumioxazin 50% si este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate precum si a unor specii de monocotiledonate. Se aplica pelicular, pana la rasarirea culturii de porumb si are actiune reziduala. Astfel, ploile survenite dupa aplicare reactiveaza produsul.
Doza omologata este de 90-120 g/ha in 250-300 L apa.
Printre buruienile combatute se gasesc si Solanum Nigrum, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Stellaria media.

Click Pro este un erbicid nou in portofoliul companiei, lansat la inceputul anului 2020, ales tocmai datorita faptului ca are doua substante active: terbutilazina 326 g/L + mezotrione 50 g/L, selectiv, ce asigura o buna combatere asupra buruienilor dicotiledonate, cat si a unor buruieni monocotiledonate.
Erbicidul are o fereastra larga de aplicare: se poate aplica din pre-emergenta, pana la stadiul de 8 frunze ale porumbului, pentru combaterea principalelor buruieni intalnite, printre care si Amarantus spp., Setaria spp., Xanthium strumarium.
Doza omologata este de 2 – 2,3 L/ha.
Se absoarbe in planta foliar, dar si prin radacini si coleoptile, actionand si ca un erbicid rezidual.

 Aplicare in post-emergenta

 Nisshin 4 SC este un erbicid ce are ca substanta activa nicosulfuron 40 g/L si se aplica post-emergent pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale si perene, precum si a unor buruieni dicotiledonate.
Este o suspensie concentrata pe baza de ulei, cu un adjuvant care asigura o buna absorbtie si rezistenta la spalare, absorbit prin frunze si translocat in xilem.
Se poate aplica de la stadiul de 2 pana la 8 frunze ale porumbului, in doza de:

  • 0,75 – 1,5 L/ha pentru combaterea costreiului din rizomi (Sorgum halepense)
  • 1,5 L/ha pentru buruienile monocotiledonate anuale (Setaria spp., Echinochloa crus-galli)
  • 0,8 – 1 L/ha pentru costreiul din samanta.

Pentru o combatere eficienta a buruienilor, se va aplica atunci cand buruienile graminee anuale sunt in faza de 1-3 frunze, iar pentru costreiul din rizomi se aplica atunci cand acesta are 15 – 25 cm.
Se poate aplica si secvential, cand porumbul are 2 – 4 frunze, iar costreiul are o inaltime de 15 cm – in doza de 0,75 L/ha, iar urmatoarea erbicidare se va face dupa 2 saptamani.
Pentru largirea spectrului de combatere se recomanda aplicarea in tank-mix cu produse precum Barracuda, Lancelot Super, Assault, Arbiter.

Assault este un erbicid selectiv, ce are ca substanta activa dicamba 480 g/L, care se absoarbe in planta prin frunze si radacina, cu o translocare foarte rapida in planta.
Are ca spectru de combatere buruienile dicotiledonate anuale si perene.
Doza omologata este de 0,6 L/ha, aplicat atunci cand planta de cultura are intre 2-6 frunze, iar buruienile sunt in faza de 2-4 frunze.
Pentru combaterea Convolvulus arvensis (volbura) se aplica atunci cand buruiana are intre 5-15 cm inaltime, iar pentru Cirsium arvense (palamida) atunci cand rozeta are un diametru de 10 cm.
Pentru largirea spectrului de combatere, se recomanda aplicarea in tank-mix cu Nisshin 4 SC.

Lancelot Super este un erbicid cu doua substante active: florasulam 15% si aminopiralid 30%, selectiv pentru cultura porumbului, cu actiune asupra buruienilor dicotiledonate anuale si perene.
Se aplica in doza de 33 g/ha, post-emergent, la stadiul de 4 – 6 frunze ale culturii de porumb si se absoarbe in principal prin frunze, iar in secundar prin radacini.
Cresterea buruienilor este stopata in primele 24 ore de la aplicare.
Asigura o combatere eficienta a buruienilor dicotiledonate anuale si perene, dintre care amintim: Agrostemma githago, Galium aparine, Cirsium arvense, Xanthium strumarium.
Pentru combaterea eficienta a buruienilor, se poate aplica impreuna cu un adjuvant non-ionic. Recomandam Toil – 0,5% sau IMPROVE 5 in 1 – 0,1%.
Lancelot Super poate fi aplicat impreuna cu majoritatea fungicidelor, insecticidelor, fertilizantilor foliari precum si cu alte erbicide pe baza de isoproturon, clorotoruron, clodinafop, fenoxaprop.
In caz ca este compromisa, din cauza conditiilor climatice, cultura de grau, orzoaica sau porumb la care s-a facut erbicidarea cu Lancelot Super, si trebuie sa intoarceti cultura, puteti cultiva:

  • Dupa 1 luna: cereale, porumb, sorg
  • Toamna: cereale de toamna, rapita de toamna, pasuni
  • Dupa 14 luni: linte, naut, soia, mazare, fasole.

Arbiter este un erbicid care are ca substanta activa fluroxipir 200 g/L, ce se aplica post-emergent, utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale si perene din cultura porumbului.
Doza omologata este de 1 L/ha, aplicat de la 3 la 6 frunze.
Este absorbit prin aparatul foliar si translocat in toata planta. La cateva ore dupa aplicare se manifesta prin rasucirea frunzelor, iar efectul apare in 7-10 zile.
Nu creeaza probleme de remanenta pentru culturile postmergatoare si poate fi amestecat cu alte erbicide, inclusiv sulfonilureice.
Nu se executa lucrari mecanice in primele 7 zile de la aplicare.
Printre buruienile combatute se gasesc si Galium aparine (turita), Rubus spp. (mur, zmeur), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Equisetum arvense (coada calului).

Barracuda este un erbicid ce are ca substanta activa mezotrione 100 g/L si actioneaza sistemic, cu aplicare in post-emergenta. Este selectiv pentru cultura porumbului si combate buruieni dicotiledonate si cateva monocotiledonate anuale.
Doza omologata este de 0,75 – 1,5 L/ha, aplicat de la stadiul de 2- 8 frunze.
Este absorbit prin frunze si are un spectru mare de combatere a buruienilor dicotiledonate, cat si a unor specii de monocotiledonate, aplicat post-emergent.
Majoritatea buruienilor cu frunza lata sunt sensibile la erbicidul Barracuda, exemplu fiind: Abutilon theophrasti, Amaranthus spp., Ambrozia tifida, Chenopodium spp., Digitaria sanguinalis, Echinochloa crus-galli.

Pe langa folosirea unuia sau a asocierii dintre doua erbicide, recomandam efectuarea prasilelor mecanice ori de cate ori este nevoie pentru combaterea buruienilor perene si crearea unui mediu de aerisire a solului, favorabil dezvoltarii plantelor.

De asemenea, recomandam respectarea rotatiei si asolamentului pentru diminuarea gradului de imburuienare si crearea conditiilor agrotehnice necesare cultivarii porumbului.

Ing. Daniel Paun
Director Zonal de Vanzari Summit Agro Romania